Din trecutul Bisericii noastre: Fost-au două sfinte lăcaşuri la Cozia?

De la Călimăneşti în sus, pe dreapta Oltului, valea largă şi netedă începe să se îngusteze, codrii coborînd de pe înălţime pînă în matca apelor îmbracă coastele în veşmînt de verdeaţă, soseaua îşi croieşte drum pe alocurea prin stîncă şi, cum treci de izvoarele tămăduitoare de la Căciulata, vederea-ţi cade pe mînăstirea Cozia răsărită din Olt drept în despicătura munţilor. Şi de mai sileşti pasul încă vreun kilometru doi pe lîngă mîndreţea de bisericuţă ce-i zice Bolniţa mînăstirii Cozia, dai de nişte dărîmături cărora tradiţia le spune Cozia Veche; dărîmături care se cred a fi ruinele mînăstirii «la locul numit Călimăneşti pe Olt» , pomenită într-un hrisov de la Mircea cel Bătrîn (1386 septemvrie 26-1418 ianuarie 31), din anul 1388 (6896) mai 20 . De la mînăstirea, pomenită în sus zisul hrisov «la locul numit Călimăneşti pe Olt» , n-au rămas de cît ruinele ce se văd şi trei hrisoave dar este ea oare altă mînăstire decît cea pomenită într-un alt hrisov, tot de la Mircea cel Bătrîn şi tot din anul 1388 (6896) mai 20, «la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia»… ?

Întrebarea e căşunată de isprava lui Mircea Vodă Bătrînul, care, în acelaşi an, lună şi zi (1388 mai 20), dă două hrisoave, cîte unul pe numele fiecăreia din mînăstirile pomenite mai sus. În hrisovul dat primei mînăstiri el îi întăreşte danii căpătate mai demult de la alte persoane, privilegiul de autodespotie-samovlastie, adaogă şi el un sat, o moară şi lucruri de îmbrăcăminte şi de mîncare, şi chiar îi supune supt ascultare mînăstirea Cotmeana cu tot ce se ţine de ea. Şi prin hrisovul dat celeilalte mînăstiri Mircea îi dăruieşte cinci sate cu scutire de dajdii şi de prestaţii domneşti şi… nimic mai mult. Pînă aci nu e nimic nefiresc sau căşunător de nedumerire sau împerechetor de păreri. Nedumerirea şi împoncişarea e în altă parte: Acolo unde hrisoavele spun că Mircea cel Bătrîn a ridicat din temelie pe fiecare din aceste mînăstiri, deşi se poate zice că ele fiind zidite la o mică depărtare una de alta, pe dreapta Oltului la scăparea lui din strunga munţilor, nu e de priceput două mînăstiri de bărbaţi, ridicate deodată de acelaşi întemeietor, pe acelaşi loc şi atît de aproape una de alta, mai ales că pravila Sfîntului Vasilie cel Mare opreşte, pentru ferirea de certuri şi neînţelegeri, aşezarea a două mînăstiri în aceiaşi localitate . Deosebit de aceasta nedumerirea sporeşte şi pentru că amîndouă mînăstirile au acelaşi hram: Sfînta Treime şi pentru că toponimicile Călimăneşti şi Hinăteşti apar în ambele hrisoave: În al mînăstirii Călimăneşti pe Olt, ca bunuri căpătate d la alţi binefăcători; iar într-a mînăstirii Cozia, ca bunuri dăruite ei de însuşi Mircea. Deci cunoscînd aceste  contradicţiuni, înţelegem nedumeririle şi îndoielile istoricilor în privinţa numărului mînăstirilor zidite pe ocina satului Călimăneşti, precum şi cele în privinţa ctitorilor acestor sfinte lăcaşuri, mai vîrtos că nici unul din cele două hrisoave care la identifică nu sînt documente de întemeiere şi nici originale.

Adevărat, documentele pomenesc două nume de mînăstiri: Călimăneşti pe Olt şi Nucet pe Olt, adică Cozia, ridicate pe ocina aceluiaşi sat la o mică depărtare una de alta. Dar sînt ele cu adevărat două mînăstiri deosebite sau numai una cu două nume? Iar dacă sînt două, sînt ele oare ctitoriile aceluiaşi întemeietor sau a doi deosebiţi? La aceste întrebări s-a răspuns: B. P. Haşdeu că «Înainte de a se funda Cozia de către marele Mircea între 1385-1387, exista tot pe acolo la satul Călimăneşti o biserică (sic!), pe care o clădise între anii 1372-1380 tatăl acestui principe: vodă Radu Negru» ; N. Iorga primeşte părerea fiinţării a două mînăstiri, Călimăneşti şi Cozia, dar le socoteşte ridicate, amîndouă de Mircea şi unite laolaltă în 1388 ; prof. Const. C. Giurescu cunoaşte numai o singură mînăstire, Cozia, ridicată de Radu Basarab şi desăvîrşită de Mircea ; dar prof. P. P. Panaitescu spune că «a existat mai nainte de Mircea, probabil pe vremea lui Radu, o mînăstire supt numele Cozia; această primă mînăstire a fost părăsită şi pe un loc dăruit de Nan Udobă a ridicat din temelie Mircea ctitoria sa [Cozia] …»; în sfîrşit Indicele numelor de locuri la Documentele B, s. XIII-XVI ne se înregistrează mînăstirea Călimăneşti pe Olt. Prin urmare cercetarea din nou a fiinţării mînăstirii Călimăneşti pe Olt nu este ostenală de prisos. Şi nu este de prisos nu numai pentru că părerile despre acest sfînt lăcaş sînt împărţite, ci şi pentru că e vorba de o problemă din veacul începuturilor de organizare ale Bisericii noastre, începuturi încă nu prea bine cunoscute şi din această pricină nici înţelese cum trebuie.

*

Viaţa mînăstirii Călimăneşti pe Olt începe cam pe la sfîrşitul decadei a opta a secolului al XIV-lea. Martor al acestei zise este chiar Mircea cel Bătrin, care, cu hrisovul său din 1388 mai 20, întăreşte acestui sfînt lăcaş printre alte bunuri şi o vie la Rîmnic, dăruită mînăstirii de jupan Budu «cu voia părintelui domniei mele Radu voevod» (1377-1383), zice hrisovul, precum şi «o moară la Rîmnic pe care a dăruit-o Dan voevod» (1383-1386) . Pe temeiul acestei mărturii se poate spune fără sfială, că mînăstirea Călimăneşti pe Olt număra cel puţin unsprezece ani de viaţă în anul 1388, că Mircea vodă Bătrînul nu este primul ei ctitor şi că zisa din hrisov, cum că el a ridicat-o din temelie are tîlc. Adică, o mînăstire  e un aşezămînt slab şi fără apărare împotriva dregătorilor domneşti, care căutau cu tot dinadinsul prilej de a se amesteca în treburile ei. cunoaştem că după moartea sfîntului Nicodim (1406) «cnejii» şi «boerii» domniei s-au repezit să pune mîna pe satele mînăstirii Tismana, cu toate că era mînăstire samovlastie; ori poate tocmai pentru că era samovlastie! A trebuit aspra poruncă din [1407] a lui Mircea vodă Bătrînul, pentru împiedicarea unei asemenea încălcări de drepturi . Şi spusa hrisovului că «a binevoit domnia mea [Mircea voevod] să ridice din temelie o mînăstire… la locul numit Călimăneşti pe Olt»  însemnează că domnul dă acestui lăcaş calitatea şi de mînăstire domnească; adică îi dă chezăşie împotriva celor ce ar cerca să-i calce drepturile şi privilegiile. Tot aşa trebuie de înţeles şi locul din hrisov, unde se spune că Nan Udobă a închinat acestei mînăstiri satul său Călimăneşti «cu voia domniei mele [Mircea voevod]» . Neamurile celor ce făceau danii mînăstirilor nu vedeau cu ochi buni asemenea isprăvi şi căutau să le împiedice pe toate căile sau, după moartea dăruitorului, să le smulgă de la mînăstire. Cuprinsul poruncii marelui voevod Mircea din [1409-1418] întăreşte pe deplin această tîlcuire .

La anul 1388 mai 20 mînăstirea Călimăneşti pe Olt era deci în fiinţă, tocmită potrivit unui statut juridic limpede formulat în hrisovul dat ei, la această dată, de Mircea, unde zice; «Vieţuirea acestui sfînt lăcaş să fie orînduirea popii Gavriil şi cîte va orîndui el şi va aşeza, nimeni să nu cuteze să schimbe altfel cît de puţin. Încă şi după moartea popii Gavriil, nimeni să nu aibă putere să aşeze pe egumen, nici eu Mircea voevod, nici alt domn, care va binevoi Dumnezeu să fie după mine, nici mitropolitul, nici nimeni altul, numai acel pe care fraţii îl vor voi din mijlocul lor, după aşezămîntul lăsat de popa Gavriil»  (sbl. noastră). Această tocmeală arată că mînăstirea Călimăneşti pe Olt era mînăstire autodespotă, o samovlastie, – privilegiu căpătat probabil, ca şi Tismana, de la Radu I Basarab, şi confirmat acum, ca şi al Tismanii de Dan I Basarab, de Mircea cel Bătrîn. Această mînăstire mai avea şi un aşezămînt: «aşezămîntul lăsat de popa Gavriil»; adică un tipicon ctitoricesc . Acest privilegiu este semn vădit şi covîrşitor de mare, care deosebeşte cu totul tot mînăstirea Călimăneşti pe Olt de mînăstirea Nucet pe Olt, adică Cozia: Mînăstirea Cozia nu apare nici odată, în nici un document, mînăstirea samovlastie; în tot cursul vieţii sale nu şi-a apărat niciodată drepturile încălcate sprijinindu-se pe un asemenea privilegiu. Deci numai atît şi este destulă mărturie, că mînăstirea Călimăneşti pe Olt nu este tot una cu mînăstirea Cozia.

Aşa este, hrisovul dat mînăstirii Călimăneşti pe Olt în 1388 mai 20 nu este document de întemeiere, dar după ţinuta şi cuprinsul lui stă cu fală alături de hrisovul dat mînăstirii Tismana în anul 1385 octomvrie 3 de Dan I . Drept este, mînăstirea Călimăneşti pe Olt, judecînd după ruinele ce poartă azi numele «Cozia Veche», nu era un sfînt lăcaş mare ca Tismana , dar avea la 1388 tot atîţia călugări  cîţi avea şi Tismana la 1385 , precum şi acelaşi statut juridic; samovlastie. Dar cum soarta mînăstirii Călimăneşti pe Olt a fost strîns legată de mînăstirea Cozia, cunoaşterea cît de puţin a începuturilor sfîntului lăcaş Cozia este de neapărată trebuinţă, pentru înţelegerea soartei celeilalte mînăstiri.

Mînăstirea Cozia n-a avut trişte pînă în prezent de o monografie: n-are nici un document din care să aflăm limpede cum şi cînd s-a clădit; în arhiva ei nu apare pînă în anul [1406] nici un act original; inscripţia, ce va fi fost pusă la tîrnosirea bisericii sale, nu s-a păstrat; iar titulatura ei nestatornică, (nestatornicie ce a ţinut pînă în anul 1421), încurcă mult limpezirea începuturilor acestui sfînt lăcaş.

Pînă la 1421 numele care apare mai des în hrisoavele acestei mînăstiri este, adevărat, Cozia, dar mai apare şi supt alt nume. De pildă, în hrisovul (copie) de la Mircea cel Bătrîn, din 1383 mai 20, numele ei este Nucet pe Olt, adică Cozia ; hrisovul (original) din anul 1406, de la acelaşi domn, îi zice Nucet ; mînăstirea Nucet e numită şi în hrisovul (original) de la acelaşi voevod din anul [1409-1418] ; iar într-un hrisov (original) de la Radu al II Basarab, din 1421 iunie, apare tot supt numele «mînăstirea la locul numit Nucet», «mormîntul părintelui meu» . Alt nume, supt care mai apare acest sfînt lăcaş, este cel din hrisovul (original) din [1409-1418], dat de Mircea cel Bătrîn, unde e numită mînăstirea Sfintei Treimi ; tot aşa îi zice şi hrisovul (original) din 1419 martie 18 dat de Mihail voevod , fiul lui Mircea. Vrea să zică, sfîntul lăcaş ridicat de Mircea cel Bătrîn pe apa Oltului la ieşirea din strînsura munţilor, apare în documente pînă către sfîrşitul anului 1421 supt aceste patru numiri: 1. Nucet pe Olt, adică Cozia; 2. Nucet; 3. Sfînta Treime şi 4. Cozia; şi dac-ar fi să luăm data înfiinţării lui anul 1388, atunci acea «oarecare nestatornicie la început în titulatura mînăstirii [Cozia] , a ţinut vreo treizeci şi trei de ani. Iar dacă lucrurile stau aşa, atunci e lesne de priceput nedumeririle istoricilor în privinţa datei neîndoielnice a ridicării acestui sfînt lăcaş.

În adevăr într-o poruncă de la Alexandru vodă Coconul, din 1625 (7123) ianuarie 10, se spune că Mircea cel Bătrîn a închinat Coziei Mînăstirea Codmeana «cînd era curgerea anilor 6896» (1388) ; Istoria Ţării Romîneşti ştie că Mircea Vodă Bătrînul a făcut şi sfînta mînăstire Cozia… cînd era anul 6891 (1383) ; pisania pusă d-asupra uşii de la intrarea bisericii, cu prilejul marei reparaţii din anul 1707, însemnează leatul zidirii 6809 (1301) şi alta scrisă de un zugrav în anul 7213 (1705), pune leatul 6894 (1386) . Tot 1386 apare şi într-o însemnare de zugrav, grafiată pe perete deasupra chipului ctitorului . B. P. Haşdeu  dă anul zidirii 1385-1387 (supra, p. 1019), iar prof. Virgil Vătăşanu, obîrşind arhitectura bisericii Cozia din biserica Vodiţa II, dă data aproximativă 1380-1386 . Însă arhitecţii N. Ghica-Budeşti şi prof. Gr. Ionescu propun data zidirii bisericii mari anul 1393 . Din nepotrivirea de păreri de mai sus se desprinde deocamdată o încheiere: Nimeni nu se opreşte la data celui mai vechi hrisov din arhiva acestui sfînt lăcaş. Şi cu dreptate, zicem noi: Biserica mare a Coziei, strălucit monument romînesc de arhitectură bisericească de obîrşie sîrbă, nu putea fi gata de tîrnosit şi de slujit într-însa Sfintele Liturghii la 1388 dacă ea este, şi este fără îndoială, ridicată din temelie de Mircea cel Bătrîn .

În adevăr, meşterul pus de voevodul ctitor să-i zidească această biserică, gropniţă domnească, nu s-a mărginit a copia un izvod sîrbesc oarecare, ci cunoscător iscusit al deosebitelor chipuri de lucrare folosite de maistorii sîrbi, el le întrebuinţează liber dînd întîietate într-o anumită măsură acelora care îmbină simţul de măsură cu logica, – semn de bună tradiţie bizantină . Oare într-o ţară, în care arhitectura locală nu putea înfăptui o lucrare măiastră ca la Cozia, cît timp s-a căutat pînă ce s-a dat de un meşter atît de iscusit, ca cel care a zidit biserica acestei mînăstiri? Că ce mare depărtare este între lucrul de la Cozia de cel săvîrşit cu meşteri locali la Brădet pe Vîlsan! . pereţii pe din afară ai bisericii de la Cozia, zidiţi în rînduri-rînduri de piatră tăiată şi de cărămidă, sînt gătiţi de sus şi pînă jos cu podoabe scobite în piatră. Dar găteala faţadelor bisericii sîrbeşti din Kruşevaţ, terminată de zidit în anul 1389 , încît părerea arhitecţilor N. Ghica-Budeşti şi prof. Grigore Ionescu, cum că mînăstirea Cozia s-a terminat de zidit în anul 1393, e cu totul îndreptăţită. Fireşte, copia vine după izvod!

Tot la acest sfîrşit ajungem dacă privim lucrurile şi din altă parte: Pravila bisericească cere celui ce vrea să zidească o mînăstire, să facă întîi biserică şi lăcuinţă, şi apoi să o înzestreze cu cele de trebuinţă traiului a cel puţin tre călugări . Fireşte pentru început se putea înjgheba la repezeală un paraclis şi două-trei odăi pentru pravila şi lăcuinţa cîtorva călugări (aşa a începu Tismana), dar o mînăstire cu biserică de piatră, atît de mîndră ca cea de la Cozia, nu este de crezut că putea fi gata de tîrnosit în anul 1388 mai 20, adică numai în nouăsprezece luni  (din care se scad lunile a două ierni); adică numai în răstimpul de cînd Mircea era domn singur a toată Ţara Romînească. Aşa că din cele spuse pînă aci despre începuturile mînăstirii Cozia, reţinem: a) hrisovul pe numele ei din 1388 mai 20 nu e document de întărire şi nici original; b) mînăstirea Cozia nu este ridicată înainte de anul 1393 şi c) pînă către sfîrşitul anului 1421 ea apare în documente supt patru numiri deosebite. Ca atare întorcîndu-ne iarăşi la hrisovul ei cu cea mai veche datare (1388 mai 20), credem că putem spune despre el că soarta-i atîrnă, ca şi limpezirea problemei, de interpretarea ce se va da titulaturii supt care apare mînăstirea Cozia în acest document.

Ctitoria de pe Olt a marelui voevod Mircea cel Bătrîn apare în hrisovul din 1388 mai 20 supt titulatura «… o mînăstire în numele Sfintei… Treimi… la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia» . O asemenea titulatură, nu mai apare în nici un alt document; şi este de mirare că o întîlnim tocmai în actul cu cea mai veche datare. Mirare, pentru că aşa cum este formulată, nu este propriu zis o titulatură, ci o lămurire de titulatură. Negreşit, o mînăstire ca aceasta cu trei nume: Nucet, Cozia şi Sfînta Treime, trebuie să fi întîmpinat neplăceri căşunate de nestatornicia titulaturii. Pe semne că s-a simţit cîndva nevoia de a-şi lămuri numele aşa încît să nu mai fie îndoială, încurcătură de nume şi poate chiar gîlceavă. Hei bine, hrisovul datat 1388 mai 20 năzueşte să facă cu tot dinadinsul chiar această limpezire, unind într-o singură titulatură cîte trele numirile: Mînăstirea Sfintei Treimi la Locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia. Intenţia de limpezire este dată pe faţă, fără doar şi poate, de adverbul explicativ, adică (……): adverbul cată să lămurească pe cetitorul nedumerit de titulatura Nucet pe Olt, îmbiindu-l să înţeleagă aşa cum vrea el: adică Cozia1

Nevoia de limpezit titulatura nu se putea simţi nci decum la data hrisovului (1388 mai 20), ci mai tîrziu. Cît de tîrziu, nu-i prea lesne de ales o dată, dar nici decum nu mă gîndesc la fericirea de confuziune de nume cu mînăstirea Nucet din părţile Tîrgoviştei, a pîrcălabului Gherghina : şi încă şi mai puţin la atît de depărata dată, 1616 dechemvrie 23, cînd ctitoria de pe Olt a lui Mircea cel Bătrîn, apare cu numele de mînăstirea Nucet supt muntele Cozia . Însă nu se poate trece peste hrisovul cu data 6870 [1362][1407], indictionul 15, luna ianuarie 8, în care se spune că Mircea cel Bătrîn întăreşte mînăstiri «la locul numit Călimăneşti pe Olt» obrocul (sporit) de lucruri de mîncare şi de îmbrăcăminte, dăruindu-i încă şi şase sate, precum şi alte daruri mai mici, «S-ar putea», zice un harnic şi priceput cercetător, «ca acest hrisov să nu fie autentic» . Pentru neautenticitatea lui mărturiseşte, adăogăm noi, în primul rînd apariţia printre martori a celor doi mitropoliţi Antim şi Atanasie al Severinului. La data hrisovului [1407], propusă şi primită , mitropolitul Antim era trecut de cel puţin cinci ani la cele veşnice (cc. † 1403) , iar Atanasie, căruia poate nici odată nu-i călcase piciorul în Ţara Romînească, îi dispăruse numele din documentele externe, singurele în care apare, îndată după 1403 .

Anahronismul celor doi mitropoliţi arată că plăsmuitorul hrisovului era dintr-o generaţie mai tîrzie, pentru că nu numai că nu-şi aduc aminte de sfîrşitul celor doi chiriarhi, ci uită şi obîrşia mînăstirii din tradiţia Sfîntului Nicodim de la Tismana: Călimăneşti pe Olt. În acest hrisov nu mai apare vechiul privilegiu de autodespotie, căpătat de la întemeiere şi întări de Mircea cel Bătrîn. Pe semne plăsmuitorul nu avea pătrundere la documente şi scria din minte, ce i se părea lui că ar avea mai multă însemnătate în pricina pentru care săvîrşise plăsmuirea. Aşa se face că în acest act nu mai apare nici satul Călimăneşti, nici numele lui Nan Udobă şi nici numele mînăstirii supusă Codmeana, cu tot ce se ţine de ea. Însă lipsa pomenirii acestei mînăstiri înlesneşte deschiderea porţii vremii, cam pe cînd s-a săvîrşit plăsmuirea hrisovului.

Cred neclintit că plăsmuirea actului este legată de nevoia mînăstirii Cozia, de a-şi limpezi titulatura; fapt ce trebuie să se fi petrecut pe vremea lui Radu II voevod, cînd acest sfînt lăcaş a izbutit să dobîndească de la acest domn o stăpînire fără echivoc peste bunurile dobîndite în cursul timpului, precum şi peste cele căpătate cîndva de mînăstirea Călimăneşti pe Olt, pe care le cutrupise după moartea lui Nan Udobă şi a popii Gavriil.

În adevăr hrisovul din [1421] iunie 19, dat de Radu II voevod, întăreşte pe numele mînăstirilor Cozia şi Codmena între alte multe bunuri şi de tot soiul şi satele Călimăneşti şi Jiblea , foste ale mînăstirii Călimăneşti pe Olt ; şi în acelaşi timp vădeşte şi o împăcare cu mînăstirea supusă Codmeana, – împăcare începută în vremea pe cînd Mihail voevod însoţea pe tatăl său Mircea cel Bătrîn la domnie [1409-1418] ; care împăcare nu va ţine prea mult .

Mînăstirea Călimăneşti pe Olt n-a avut o trişte asemănătoare; nefiind ctitorie domnească, fiii lui Mircea, urmaşi la domnie, Mihail, Radu, Dan, Aldea, nu s-au simţit datori să-i ocrotească neatîrnarea şi patrimoniul. Aşa că i s-a întîmplat şi ei, ca şi Vodiţei după Radu cel Frumos , că tot patrimoniul să-i fie cotropit după moartea lui Nan Udobă şi a popii Gavriil, încet-pe-încetul, de mînăstirea Cozia, şi numele ei să nu mai apară în documente. O mînăstire mică, chiar autodespotă, nu putea ţine piept samavolniciilor din partea unei mînăstiri domneşti; şi două mînăstiri de bărbaţi, ridicate în aceeaşi localitate, nu puteau scăpa, după cum spune sfîntul Vasile cel Mare, de neînţelegeri şi priciri. Deci cînd a fost vremea lui Radu II voevod şi mînăstirea Cozia a vrut să-şi întărească stăpînirea netăgăduită peste toate bunurile pretinse ale ei, atunci mînăstirea Călimăneşti pe Olt se va fi împotrivit la domnie făgăduind pretenţiile unei mînăstiri cu trei numere şi sprijinindu-şi drepturile pe hrisovul plăsmuit datat [1407] ianuarie 8, în lipsa celui autentic din 1388 pe care, fie că-l pierduse fie că nu mai avea acces la el. La rîndul ei nici mînăstirea Cozia n-avea, judecînd după actele de azi din arhiva ei, documente pentru toate bunurile a căror întărire o cerea; iar multele ei titulaturi îi făcea greutăţi în pricirea cu mînăstirea surată. Această pricire a silit-o să plăsmuiască şi ea un hrisov de la Mircea cel Bătrîn, măcar tot atît de vechi şi cu aceiaşi putere ca cel al mînăstirii Călimăneşti pe Olt: 1388 mai 20, intitulîndu-se mînăstire «în numele Sfintei… Treimi…la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia». Deci nu sîntem departe de adevăr spunînd, că hrisovul pe numele acestui sfînt lăcaş, datat 1388 mai 20, este plăsmuit în vremea lui Radu al II-lea, căşunat de datoria de a lămuri pe cei în drept, pe vodă şi divanul domnesc, că mînăstirea Nucet, Cozia şi Sfînta Treime este una singură: ADICĂ (…….) COZIA»!

Lucrurile s-au petrecut foarte probabil aşa; atunci fireşte încurcăturile şi nedumeririle căşunate de cele două hrisoave purtînd aceiaşi dată, 1388 mai 20, şi de la acelaşi voevod, se lămuresc şi pier dovedindu-se, că hrisovul pe numele mînăstirii «la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia». De altcum «falsurile» în documentele cele mai vechi ale mînăstirii Cozia se întîlnesc des . Ca atare se poate spune, că pe lunca din dreapta Oltului, la ieşirea lui din stunga munţilor, erau în fiinţă la sfîrşitul secolului al XIV-lea două mînăstiri: o mînăstire autodespotă «la locul numit Călimăneşti pe Olt», ridicată de «popa Gavriil» cu ucenicii săi în vremea lui Radu vodă I Basarab, pe un loc din ocina satului Călimăneşti al boerului Nan Udobă; şi o mînăstire domnească numită Cozia, ridicată de Mircea cel Bătrîn în prejma anului 1393 pe ocina aceluiaşi sat, mai la vale de cealaltă mînăstire.

Scopul ostenelii de faţă a fost să dovedească numărul mînăstirilor aliate la sfîrşitul secolului al XIV-lea supt muntele Cozia, pe ţărmul drept al Oltului, numirea lor şi ctitorii lor. Şi pe cît documentele şi alte izvoare au îngăduit cred că că acest scop a fost atins măcar în parte. Zic în parte, pentru că mai sînt şi alte laturi de limpezit, precum soarta mînăstirii Călimăneşti pe Olt după zidirea şi împuternicirea mînăstirii Cozia, identitatea de hram, ş.a.

Aşa dar în anul 1388 mai 20, se afla o singură aşezare călugărească pe lunca din dreapta oltului supt muntele Cozia, pe locul unde i se mai văd şi azi ruinele: mînăstirea autodespotă numită Călimăneşti pe Olt. Ea era ocîrmuită de «popa Gavriil» , ucenic dintre ai acelui «om sfînt al muncii şi al organizării binefacerilor culturale», care era sfîntul Nicodim de la Tismana . Acest «popa Gavriil» plecase de la Tismana, ori poate de la Vodiţa, venise aci în vremea lui Radu I Basarab, poate mai devreme, şi cu îngăduinţa, poate şi cu ajutorul, boerului Nan Udobă al căruia era satul Călimăneşti, zidise pe un loc dăruit de acest boer din ocina satului său mînăstirea «la locul numit Călimăneşti pe Olt». Dar cine este acest Nan Udobă?

Ştiri puţine avem despre Nan Udobă, dar destule pentru cunoaşterea lui mai deaproape şi pentru rostul lui în viaţa mînăstirii autodespote înfiinţate de «popa Gavriil» în hotarul satului său. În hrisovul dat acestei mînăstiri în 1388 mai 20, Mircea vodă Bătrînul numeşte pe Nan Udobă «boerul domniei mele», care, «cu dragoste şi cu multă osîrdie, după voia domniei mele», a închinat satul Călimăneşti mai sus zisei mînăstiri» . Atît spun documentele despre Nan Udobă; noroc că săpăturile făcute în biserica domnească, Sfîntul Nicolae, din Curtea de Argeş, dau şi alte ştiri despre el. în naosul bisericii, în rîndul de cinste al mormintelor domneşti, săpătorii au descoperit, în stînga mormîntului lui Vladislav I Basarab (1364-1377) (privind dinspre altar), şi mormîntul lui Nan Udobă . Că acest mormînt este al lui a dovedit-o un inel aflat înlăuntru avînd următoare inscripţie slavonă: ……… (= inelul lui Nan Udobă), neiscusit săpată pe ferecătura de aur din jurul frumoasei pietre preţioase: o camee veche . Aflarea mormîntului acestui boer în biserica domnească în rîndul voevozilor Basarabi, îndreptăţeşte negreşit părerea că Nan Udobă se trăgea din neamul domnesc al Basarabilor; rudă poate foarte îndeaproape. Şi pentru că s-a mai găsit în mormîntul lui şi alt inel, frumos lucrat, cu inscripţie germană, deci două inele ca tinerii, se poate crede că a murit tînăr şi fără urmaşi, pentru că nu se dovedeşte nici un bărbat sau femeie care să pretindă că se trage din el.

»Locul» (……… – τόπος – χωοίον-νάπη) unde zidise popa Gavriil mînăstirea nu ştim de va fi fost mai mare decît o obişnuită vatră de mînăstire, dar după daniile întărite de Mircea prin hrisovul din 1388 mai 20, – bunuri mici, risipite pe o arie prea întinsă pentru a fi bine gospodărite şi aducătoare de venit, – se dovedeşte că lăcaşul Călimăneşti pe Olt era sărac. Dar dacă era sărac de cele materiale, nu se poate zice că ar fi fost sărac şi în cele duhovniceşti; doar se trăgea din obîrşia duhovnicească a sfîntului Nicodim! Poate faţa aceasta a văzut-o Mircea cel Bătrîn atunci, cînd prin numitul Hrisov îi chezăşueşte stăpînirea neturburată a bunurilor căpătate mai nainte de el, precum şi a satului Călimăneşti închinat el de Nan Udobă o dată cu întărirea; şi mai ales îi supune sub ascultare mînăstirea dimnească Codmeana cu tot ce se ţine de ea .

La vremea cînd Mircea vodă Bătrînul îşi revărsa milostivirea peste mînăstirea «popii Gavriil» se împlineau nouăsprezece luni de cînd domnea singur peste toată Ţara Romînescă, şi poate-i sosise vremea să gîndească, om chibzuit în toate cum era, şi la un lăcaş de înmormîntare. Era la Bizanţ obicei, nu ştiu de era cunoscut şi de voivozii Basarabi, ca în chiar ziua cînd un nou împărat se suia pe tron şi toţi curtenii erau adunaţi în sala tronului pentru hiritisiri şi paneghirismos, să se înfăţişeze înainte-i şi doi pietrari întrebîndu-l, în loc de hiritisiri, din ce soi de piatră vrea să-i facă mormîntul. De asemenea era la sîrbi datină, care a trecut şi la noi, ca fiecare kralj (suveran) să-şi clădească lăcaş propriu de înmomîntare . Frumoasa luncă de pe dreapta Oltului la ieşire din strunga munţilor, căreia Gavriil Protul i-a zis «pămîntul cel făgăduit», şi mînăstirea popii Gavriil, la depărtare numai de vreo cincizeci de km de Curtea de Argeş, cale cam de o jumătate de zi cu un cal bun, poate va fi îmbiat pe marele domn Mircea să şi-l aleagă sălaş de odihnă veşnică . Aşa se tîlcueşte dărnicia lui pentru acest afînt lăcaş şi în deosebi punerea mînăstirii domneşti Codmeana, cu tot ce se ţine de ea, supt ascultarea mînăstirii Călimăneşti pe Olt. Mînăstire mică, săraca, umilă, Călimăneşti pe Olt ajunge dintr-o dată, cum am spus mai sus, un sfînt aşezămînt supt ocrotire domnească, apărat de hrăpăreţii dregători domneşti şi de revindecările rudelor celor ce-şi dăruiseră aci sufletul şi averea. Daniile şi privilegiile date de mircea cel Bătrîn acestei mînăstiri, zidită pe ocina satului rudei sale apropiate, Nan Udobă. Sat pe care acesta-l dăruieşte chiar odată cu hrisovul, «cu multă dragoste şi osîrdie, după voia domniei mele Mircea voevod», fac pe marele domn «stăpîn şi ctitor» al acestei mînăstiri, întocmai cum se făcuse şi bunicul său, Vladislav I Basarab ……… al mînăstirii athonite Cutlumus .

Mircea cel Bătrîn, după ce a dat aceste daruri şi privilegii lăcaşului călugăresc aflat pe ocina satului Călimăneşti, şi-a dat fără îndoială seama de la prima vedere că bisericuţa lui, mai mică decît a mînăstirii domneşti Codmeana , nu răspundea unui lăcaş, gropniţa domnească. Adevărat, locul pe care era zidită: o costişă la picior de munte mărginită de apa Oltului şi de un pîrîu ce azi îi zice poşta, era cel mai cald şi mai adăpostit din ţinut. Dar, ce folos? vatra-i era prea mică pentru o aşezare desfătată. Aşa că atunci, cînd a vrut să zidească biserică din nou, a văzut că locul e prea îngust pentru trebuinţele urmărite de marele domn; şi aşa s-a ales alt loc mai la vale, puţin mai ridicat chiar pe ţărmul Oltului, numit Nucet, unde s-a zidit din temelie falnica mînăstire domnească Cozia căreia, însă, i s-a dat hram Sfînta Treime, ca şi la mînăstirea popii Gavriil. Cu ce scop s-a dat Coziei acelaşi hram, e greu de priceput cu mintea de azi, pornită să bănuiască gînd ascuns. Că de… «oamenii», zice un proverb arab, «seamănă mai mult cu vremea lor, decît cu părinţii lor» .

Înainte de a purcede mai departe să ne amintim că întăririle, daniile şi privilegiile căpătate de mînăstirea Călimăneşti pe Olt de la Mircea cel Bătrîn sînt din anul 1388 mai 20. Popa Gavriil era atunci igumen-ctitor al acestui sfînt lăcaş; trăia încă şi Nan Udobă, care avea de bună-seamă un rost în viaţa acestei mînăstiri, ca unul ce-i închinase întregul sat Călimăneşti şi se număra înscris în diptice la rînd cu ctitorii şi pomenit în sfintele slujbe şi cinstit ca atare. Pe de altă parte, fiind el rudă deaproape cu voevodul ţării, ocrotirea şi purtarea lui de grijă pentru mînăstire, prindea foarte bine. Şi iarăşi la acea dată planul pentru o nouă mînăstire la Nucet încă nu era luat în vedere. Pentru că în anul următor, la 1389 (6898) septemvrie 4, Mircea dăruieşte mînăstirii «Sfînta Treime», care este, după cum am zis mai sus, mînăstirea Călimăneşti pe Olt, «locul ce ţine de satul Jiblea…» ; şi pentru că în acel an (1389) se termina la Kruşevaţ, în Serbia, biserica după care s-a izvodit biserica cea mare a mînăstirii Cozia . Şi dacă punem începerea ziditului acestei mînăstiri cel mai devreme la începutul anului 1390, se poate spune cu multă apropiere de adevăr, că biserica cea mare se tîrnosea, pentru a se sluji într-însa sfintele Liturghii, probabil în toamna anului 1393. La această dată se aflau deci în hotarul ocinei lui Nan Udobă, la Călimăneşti, două mînăstiri.

E greu de spus cînd au început neînţelegerile dintre cele două mînăstiri aşezate atît de aproape una de alta, ca acestea. Credem că atît timp cît au fost în viaţă popa Gavriil şi Nan Udobă, mînăstirea lor n-a avut de suferit prea mult de la falnicul lăcaş vecin: Ştim, după inscripţia de pe clopotul unde apare numele lui Gavriil , că el era în viaţă în anul 1395 şi fireşte, igumen al mînăstirii pentru care se turnase acel clopot. Şi dacă lăsăm la o parte părerea lui N. Iorga că Mircea a zidit în anul 1388 două mînăstiri, Călimăneşti şi Cozia, totuşi nu trebui de lepădat vorba aruncată de el, că Mircea a pus pe Gavriil stareţ la aceste două mînăstiri unite . Aşa credem şi noi că s-a întîmplat, dar după anul 1393, adică după zidirea mînăstirii Cozia. Pînă la această dată poate că Gavriil a dat ajutor la clădirea ei, pentru că după obîrşia lui din ucenicia sfîntului Nicodim, trebuie să fi fost om încercat şi în treburile materiale mînăstireşti. Luase doar parte la zidirea Vodiţei, făcută cu cheltuiala lui Vladislav I voevod şi «cu munca lui kyr Nicodim şi a fraţilor lui» , la clădirea din lemn de tisă a primei biserici de la Tismana, şi clădise din pajişte mînăstirea Călimăneşti pe Olt. Aceste isprăvi ne îndeamnă să credem, că popa Gavriil a dat mînă de ajutor la clădirea mînăstirii Cozia. Poate că Mircea l-o fi pus chiar ispravnic lucrării şi fraţii săi, ostenitori la aceeaşi nevoinţă. Aşa îmi lămuresc eu înecarea pe nesimţite a mînăstirii Călimăneşti pe Olt în valul de viaţă călugărească adus pe zidirea Coziei.

Cred că în timpul lucrării de zidire şi înfrumuseţare cît şi după terminarea lor, atît cît a mai trăit şi igumenit Gavriil cele două mînăstiri, deosebirea între ceea ce era al uneia şi cea ce era al alteia nu se simţea de loc. Comunitatea de bunuri şi cele două obşti chinoviale se topiau pe nesimţite într-una singură. Şi cum era şi firesc noua mînăstire, Cozia, a covîrşit încet-încet cu întîietatea. Desfătată, frumoasă, puternică prin ocrotirea, dragostea, fala şi dărnicia neprecupeţită a ctitorului ei, Cozia se ridica în văzul şi cinstea tuturor, pe cînd cealaltă mînăstire scădea şi se împuţina pe fiecare zi ce trecea, făcînd în cele din urmă faţă de rudă săracă. După moartea în «deherenţă» a lui Nan Udobă, drepturile lui ctitoriceşti de la mănîstirea Călimăneşti pe Olt au trecut în patrimoniul familiei voivodale a Basarabeştilor; adică asupra lui Mircea cel Bătrîn . Prin asta Mircea nu devenea ctitorul principal, – că popa Gavriil era acela, – dar supunerea mînăstirii domneşti Codmeana supt ascultarea celei de la Călimăneşti pe Olt a fost, precum am spus, mijlocul legal prin care Mircea a ajuns «stăpîn şi ctitor» al mînăstirii Călimăneşti pe Olt. Şi firesc lucru Mircea urmărea împuternicirea şi mărirea ctitoriei sale, a mînăstirii Cozia.

După moartea popii Gavriil şi venirea în fruntea chinovii a altui egumen, care poate nu se trăgea din predania sfîntului Nicodim, acela a luat starea de fapt, lăsată la moartea sa de Gavriil, drept stare de drept. Adică mînăstirea Cozia, mînăstire epitroapă peste mînăstirea Călimăneşti pe Olt şi peste mînăstirea Codmeana, supusă acesteia în anul 1388 de Mircea, şi el egumen singur la cîte trele mînăstirile. Egumenul pus de ctitor, de Mircea vodă, sau în tot cazul întărit de el şi supt nemijlocita lui ascultare (mînăstirea Cozia era doară domnească  şi proprietate personală a domnului), căta să meargă în voia ctitorului voevod şi, după cum arată documentele de la egumenul Sofronie (1406-1418) încoace, să se îngrijească în chip deosebit de mînăstirea Cozia. Ca atare noul egumen va fi socotit mînăstirile Călimăneşti pe Olt şi Codmeana ca pe nişte metoace oropsite, cu patrimoniul înglobat într-al mînăstirii epitroape Cozia şi folosind numai acesteia.

Cu mînăstirea Codmeana lucrurile n-au mers tocmai aşa; era doară şi ea mînăstire domnească. Străduinţa ei, de a nu se lăsa înghiţită de Cozia, se face simţită chiar din timpul lui Mircea cel Bătrîn , şi merge crescînd pînă ce ajunge mînăstire cu egumen şi patrimoniu propriu ; şi chiar să împartă cu Cozia veniturile unor bunuri, ca cele de la vama Cîineni (Genune) , care fusese dăruită numai Coziei .

Pare-se că şi mînăstirea Călimăneşti pe Olt să fi cercat ieşirea din starea de fapt, lăsată de Gavriil la moartea sa. Hrisovul plăsmuit datat 6870 [1362] [1407] ianuarie 8 (cf. supra, p. 1025) sprijineşte acest punct de vedere şi îmbie a crede, că viaţa mînăstirii Călimăneşti pe Olt nu s-a curmat îndată ce mînăstirea Cozia a fost gata de lăcuit şi de săvîrşit Sfintele Liturghii în biserica ei. de bună seamă măcar o parte din călugării mînăstirii Călimăneşti pe Olt au stăruit să rămînă în acest sfînt lăcaş, care n-a fost părăsit şi nici n-a căzut în ruină, de cît într-o vreme mult mai tîrzie de cum se crede. Părţi din bolţile bisericii ei încă se puteau vedea acum vreo 30-35 de ani în urmă . Cele două hrisoave plăsmuite în vremea lui Radu II voevod, despre care am grăit mai sus fac dovada că mînăstirea întemeiată la Călimăneşti de popa Gavriil a continuat să trăiască şi după întemeierea Coziei şi după pogorărea ei în rîndul metoacelor. Cît timp, hrisoavele nu spun; dar tăcerea lor nu însemnează că ea n-a mai trăit. Pentru că locul cald şi adăpostit, unde era zidită, se potrivea de minune pentru o bolniţă de adăpostit călugării bătrîni şi bolnavi; şi nu se poate zice că ea n-ar fi fost folosită pentru această nevoe, măcar pînă cînd s-a zidit, în anul 1542, «Bolniţa mînăstirii Cozia» . Chiar şi după ce Petru vodă Paisie a făcut această bolniţă, ctitoria lui popa Gavriil a continuat să trăiască ca o sihastrie sau, mai bine, ca un schituleţ, cum sînt atîtea în jurul mînăstirilor Tismana, Hurez etc. oare nu într-un lăcaş ca acesta şi-a petrecut viaţa călugărească monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul? Că doar nu se poate gîndi, să fi lăcuit în mînăstirea Cozia laolaltă cu mulţimea de călugări. Oare nu este acesta schitul unde «călugăraşul Gavriil Lotreanu» scria, în 1602 noemvrie 8, duioasa scrisoare, pagină de antologie, în care-şi povestesc durerile călugăriţa Teofana, doamna Stanca şi domniţa Florica: mama, soţia şi fiica lui Mihai Viteazul?…

† TIT SIMEDREA

_______________________________________________________

[1] P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrîn, Bucureşti, 1943, p. 156, şi nota 1; Schituri şi biserici de sat, Bucureşti, 1931, p. 35.

[1] Acad. R. P. Romîne. Documente privind istoria Romîniei. «Veacul XIII-XV, B Ţara Romînească (1247-1500». 1953, p. 41-42. Mai departe cităm: Documente B, secolul sau volumul şi p.; P. P. Panaitescu. Documentele Ţării Romîneşti. Bucureşti 1938, p. 47-51. Mai departe cităm: P. P. Panaitescu. Documente, p.

[1] P. P. Panaitescu, Idem, p. 48-49: ………

[1] Ibidem, p. 46; ……….

[1] Saint Basile le Grand. Les Ascétiques ou Traités Spirituels. Trad. par. Godfroy Hermani, ed. nouă. Avignon (f. a.), p. 158.

[1] B. P. Haşdeu, Istoria critică a romînilor. Bucureşti 1875, v I, p. 130.

[1] N. Iorga, Istoria Bisericii romîneşti, Bucureşti 1928, v. I, p. 57.

[1] Const. C. Giurescu, Istoria romînilor, Bucureşti 1938, I, p. 476. De aceiaşi părere şi: Ion Donat. Fundaţiile religioase ale Olteniei. Craiova, 1937, p. 37: «… biserica de la Călimăneşti şi mînăstirea Cozia sînt unul şi acelaşi lăcaş, fundat de Radu I şi terminat cu fii lui, Dan şi Mircea».

[1] P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrîn, p. 156. De aceiaşi părere: Preoţii profeori Gheorghe Moisescu, Ştefan Lupşa şi Alexandru Filipescu. Istoria Bisericii române. Bucureşti 1957, v. I, p. 207.

[1] Documente B., XIII-XV, p. 42.

[1] Ibidem, p. 52.

[1] Ibidem, p. 42.

[1] Ibidem, p. 42.

[1] Ibidem, p. 58-59: «… nimeni din neamul lui Anghel sau din rudele lui sau din fraţii lui sau… dintre dregătorii domniei mele sau judeţ sau orice dregători, să nu cuteze să spue nici un cuvînt [pentru orice a dat Anghel de la Ocnă mînăstirii… casa lui şi locuri sau vii] ci oricine care-şi va lăsa sufletul [şi cu averea lui] la mînăstirea Cozia, aşa va rămîne neclintit…». Asemenea şi porunca dată mînăstirii Cozia de Mihail voevod, în 1418 (6926) iunie 22. (Ibidem, p. 70).

[1] Documente B., XIII-XV, p. 41-42.

[1] «Aşezămîntul lăsat de popa Gavriil» nu s-a păstrat, după cum nu s-a păstrat nici orînduiala şi datina lui Nicodim (Documente B., XIII-XV, p. 53 et pass. Mihail Cehan Racoviţă vodă în 1775 iulie 13 (hrisov) îi zice «Aşetămînturile sfîntului Nicodim: Arhiv. Stat. Buc. Mînăstirea Tismana, pachet IX/83, netrebnice). Aceste «aşezămînturi» erau tipicoane ctitoriceşti: (…….). tipiconul ctitoricesc (…………. – charta fundationis sau constitutiones monasterii) era în dreptul bizantin un instrument foarte întrebuinţat, în deosebi în vremea împăraţilor Comneni (1081-1185), ca un mijloc prin care ctitoul unei mînăstiri punea, mînăstirii întemeiată de el, lege pentru disciplina ei cum şi pentru chezăşuirea fiinţei li a bunurilor aşezămîntului respectiv. (C. P. Placidus de Meester. De monachio statu iuxta disciplinam byzantinam. Typis polyglotis Vaticanis 1942, p. 145, 215 şi André Ferradou. Des biens de monastères à Byzance, Bordeaux, 1896, p. 80 şi pas.). a fost întrebuinţat şi de sîrbi pînă la Zaconiconul lui Ştefan Duşan (cf. Tit Smedrea, Mînăstirea Vodiţa, Extras din «Bis. Ort, Rom.», LXV-1947, p. 63 nota 2).

[1] Documente B., XIII-XV, p. 32.

[1] Schituri şi biserici de sat, p. 35 şi urm.; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 156.

[1] Documente B., XIII-XV, p. 32.

[1] Ibidem, p. 32. Noi credem, după cum am spus şi în altă parte, că numărul de lucruri dăruite de hrană, îmbrăcăminte şi luminat e pe numărul călugărilor trăitori în mînăstire.

[1] Ibidem, p. 43.

[1] Ibidem, p. 50.

[1] Ibidem, p. 60.

[1] Ibidem, p. 75.

[1] Ibidem, p. 58.

[1] Ibidem, p. 72.

[1] P. P. Panaitescu, op. cit., p. 156.

[1] Documente B., XVII, v. IV p. 471. După această arătare ar însemna că mînăstirea Cozia era întemeiată înainte de 1388, mai 20. Spusa însă nu e vrednică de crezare, pentru că se întemeiază pe hrisovul cu această dată al Mînăstirii Călimăneşti pe Olt, după cum se poate pricepe limpede din porunca mitropolitului Luca. Ibidem, p. 471.

[1] Magazinu Istoricu pentru Dacia, Bucureşti, 1847, t. IV, p. 233.

[1] Victor Brătulescu, Călimăneşti, ed. III, Bucureşti, 1941, pp. 22 şi 23; N. Iorga, Inscripţii din bisericile din Romînia, I, nr. 360, p. 1766 şi N. Iorga et G. Bals, L-art Roumain, Paris, 1922, p. 35.

[1] Gr. G. Tocilescu, Raporturi asupra cîtorva mînăstiri, schituri şi biserici din ţară, în «Anal. Acad. Rom», VIII, 1887, p. 35

[1] Virgil Vătăşanu, Istoria artei feudale în Ţările Romîne, I, Bucureşti, 1959, p. 194.

[1] N. Ghica-Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Romînia, în «Bul. Com. Mon. Ist.», XXX, 1927, p. 131, dar în Restaurarea bisericii mari a mînăstirii Cozia, în «B.M.I.», XXXI, 1938, p. 30, dă anul 1386-393; arhitect Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii romîneşti, 1937, pp. 65-66.

[1] B. P. Haşdeu, op. cit., p. 130: «Mircea cel Mare a fost puţin bisericos (sic!), dar numai cît despre Cozia, paternitatea acestei mînăstiri nu i se poate contesta».

[1] G. Millet, Cozia et les Eglises serbes de la Morava, în Melange Nicolas Iorga, Paris, 1938, p. 894.

[1] N. Ghica-Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi în Oltenia, în «B.C.M.I.», XXII, 1931, p. 11; cf. şi Virgil Drăghiceanu, Schitul Brădet-Argeş, în «B.C.M.I.», XVII, 1924, p. 70.

[1] G. Balş, O vizită la cîteva biserici din Serbia, Bucureşti, 1911, pp. 28-29 şi fig. 40-42.

[1] G.A. Ralli şi M. Potli, ∑υντάγμα τών ίεοών χανόνων, Atena, 1852, t. II, pp. 625-627: Comentariul lui Balsamon la Canonul 17 al Sinodului VII Ecumenic; sau dr. Nicodim Milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe, trad. de dr. Nicolae Popovici, Arad 1934, v. II, I, pp. 522-523; şi mai ales P. Placidus de Meester, op. cit., p. 11, art 21, 4, şi p. 143 est pass.

[1] 23 septembrie 1386-20 mai 1388. dacă se scad lunile a două ierni, în timpul cărora nu se putea lucra la zidărie, rămîn numai 13 luni bune de lucru.

[1] ………………………. P. P. Panaitescu, Documente…, p. 46; şi Documente B., XIII-XV, p. 43.

[1] Ibidem, s. XVI, p. 7; Hrisov din 1501, dechemvrie 15, de la Vlad Vodă Călugărul.

[1] Ibidem, s. XVII, v. III, pp. 71-72.

[1] Pr. dr. Niculae Şerbănescu, Mitropoliţii Ungrovlahiei, în «Biserica Ortodoxă Romînă», LXX [VII] (1959), p. 739, nota 51.

[1] Documente B., XIII-XV, p. 53. Pentru celelalte păreri, în privinţa datării acestui document, cf. Pr. dr. Niculae Şerbănescu, op. cit., loc. cit.

[1] Pr. dr. Niculae Şerbănescu, op. cit., pp. 736-748.

[1] Ibidem, p. 738, nota 78, şi V. Laurent, Contribution à l’histoire des relations de l’Église byzantine avec l’Église roumaine au début du XV-e siècle. Extrait. «Académie Roumaine. Bulletin de la Section Historique», t. XXI, Bucarest, 1945, p. 18; (traducem) «… dosarul ce-l frunzărim adevereşte aflarea în viaţă a lui Atanasie al Severinului începînd din noiembrie 1387 şi pînă în cele din urmă luni ale anului 1403…». Poate fi pus la bănuială (dacă nu cumva o fi fost un «egumen» sîrb oploşit prin Ţara Romînească) şi «egumenul Gradislav», – nume necunoscut în Sinaxar şi neîntrebuinţat în onomastica monahală romînească.

[1] Documente B., XIII-XV, p. 76.

[1] Credem că Mînăstirea Sfintei Treimi, din hrisovul datat 1389, septembrie 4, de la Mircea cel Bătrîn, este Mînăstirea Călimăneşti pe Olt, pentru că satul Orleşti pe Olt, schimbat cu Jiblea, era al Mînăstirii Codmeana, cea supusă cu tot ce se ţine de ea Mînăstirii Călimăneşti pe Olt, prin hrisovul datat 1388, mai 20, de la Mircea cel Bătrîn. Deci schimbul cu Jiblea s-a făcut în folosul acestui sfînt lăcaş nu într-al Coziei (Ibidem, p. 44). De asemenea «casa (………. «metochu în locul…» traduce B.P. Haşdeu (op. cit., p. 131), pe locul Hinăteştilor pe care a dăruit-o Tatul…» ibidem, p. 42) nu este acelaşi bun cu «satul (………) Hinăteştilor», întărit Mînăstirii Cozia de Radu II voevod, prin hrisovul din [1421], iunie 19. deci «casa» pe locul Hinăteştilor o dăruise Tatul Mînăstirii Călimăneşti, pentru călugării trimişi cu ascultare la moar şi viile pe care le avea la Rîmnic.

[1] Ibidem, p. 55.

[1]Ibidem, p. 106: hrisov de la Vlad Dracul, numai pe numele Mînăstirii Codmeana, din 1439-1440. de la această dată şi pînă la Alexandru Coconul, Codmeana face faţă de sfînt lăcaş neatîrnat, cu egumen şi cu patrimoniu propriu. Cf. hrisovul de întărir din 1511, iulie 1, de la Vlad cel tînăr, dat Mînăstirii Codmeana cu «părintele ei egumen, kyr David» (idem, s. XVI, v. I, 7. 71 et pass.).

[1] Tit Simedrea, op. cit., p. 69.

[1] Damian P. Bogdan, Diplomaţia slavo-romînă în secolele XIV şi XV, Bucureşti, 1938, pp. 6-10.

[1] Documente B., XIII-XV, p. 42.

[1] Nicolae Iorga, op. cit., p. 50. Privilegiul de samovlastie al Mînăstirii Călimăneşti pe Olt e mărturie neclintită că «popa Gavriil» era din ucenicii Sfîntului Nicodim, şi că el, nu este altul, este ctitorul acestei mînăstiri. Cf. şi Tit Simedrea, op. cit., p. 67, nota 2.

[1] Documente B., XIII-XV, p. 42.

[1] Curtea Domnească din Argeş, în «B.C.M.I.», X-XVI, 1917-1925; Virgil Drăghiceanu, Săpăturile din…, p. 41, fig. 52-53 şi 65-67.

[1] Ibidem, p. 53-54, fig. 48, şi p. 66, fig. 68, a.b.c.

[1] Documente B., XIII-XV, p. 42.

[1] C. Jirecek, La civilisation serbe au Moyen Âge, Paris, 1920, p. 6.

[1] «Tradiţiunea poporană de acolo», spune Haşdeu, «povesteşte pînă astăzi cum nemuritorul erou [Mircea], învins o dată de către unguri, adormise obosit sub un arbore, şi iată apărîndu-i în vis icoana Sfintei Trinităţi şi poruncindu-i a da inamicilor ţării o nouă năvală; se scoală, bate pe unguri, şi acolo unde era binecuvîntatul arbore, înalţă din recunoştinţă altarul mînăstirii»2. Op. cit., p. 130.

[1] Paul Lemerle, Actes de Kutlumus, Paris, 945, nr. 29, rînd. 65-66.

[1] Măsurătorile făcute în Schituri şi biserici de sat, p. 29, arată 11 m lungime în interior şi 3,50 m lăţime.

[1] Apud Marc Bloch, La société féodale, Paris, 1939, p. 229.

[1] Documente B., XIII-XV, p. 44.

[1] Arhitect Grigore Ionescu, op. şi loc. cit.; G. Balş, op. cit., p. 42, spune că arhitectul bisericii mari a Coziei «poate a fost Rade Borovici, pe care îl vedem însemnat pe pragul bisericii din Liubosfina», clădită pe la 1400 de către Miliţa, văduva cneazului Lazăr», p. 29.

[1] B.P. Haşdeu, op. cit., p. 132, şi St. Nicolaescu, Cercetări arheologice, Bucureşti (f. d.), p. 6; apud [1] P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrîn, p. 154.

[1] N. Iorga, op. cit., p. 57.

[1] Documente B., XIII-XV, p. 27.

[1] Cf. Viaţa feudală în Ţara Romînească şi în Moldova: V. Costăchel, «Domeniul feudal», Bucureşti, 1957, p. 277.

[1] La sîrbi monastir kraljevski: C. Jirecek, op. cit., p. 17. În Dreptul bizantin mînăstirile imperiale: ……., erau mînăstirile ocrotite de împărat pe temeiul titlului de întemeietor sau patron (P. Placidus de Meester, op. cit., pp. 9 , 186 şi p. 104, 6, şi André Ferradou, op. cit., pp. 99-101).

[1] Documente B., XIII-XV, p. 57.

[1] Cf. ibidem, s. VI, v. I, p. 57.

[1] Ibidem, p. 42.

[1] Ibidem, XIII-XV, p. 69..

[1] Schituri şi biserici de sat, pp. 35 şi urm.

[1] N. Ghica-Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi în Oltenia, II,  în «B.C.M.I.», XXXIII, 1931, p. 24.

[1] Documente B., XVIII, v. I, p. 78.

Anunțuri

5 comentarii

  1. DIN TRECUTUL BISERICII NOASTRE: FOST-AU DOUĂ SFINTE LĂCAŞURI LA COZIA? « TIT SIMEDREA said,

    […] July 28th, 2007 at 2:29 pm (OPERA SI ACTIVITATEA) De la Călimăneşti în sus, pe dreapta Oltului, valea largă şi netedă începe să se îngusteze, codrii coborînd de pe înălţime pînă în matca apelor îmbracă coastele în veşmînt de verdeaţă, soseaua îşi croieşte drum pe alocurea prin stîncă şi, cum treci de izvoarele tămăduitoare de la Căciulata, vederea-ţi cade pe mînăstirea Cozia răsărită din Olt drept în despicătura munţilor. Şi de mai sileşti pasul încă vreun kilometru doi pe lîngă mîndreţea de bisericuţă ce-i zice Bolniţa mînăstirii Cozia, dai de nişte dărîmături cărora tradiţia le spune Cozia Veche; dărîmături care se cred a fi ruinele mînăstirii «la locul numit Călimăneşti pe Olt» , pomenită într-un hrisov de la Mircea cel Bătrîn (1386 septemvrie 26-1418 ianuarie 31), din anul 1388 (6896) mai 20 . De la mînăstirea, pomenită în sus zisul hrisov «la locul numit Călimăneşti pe Olt» , n-au rămas de cît ruinele ce se văd şi trei hrisoave dar este ea oare altă mînăstire decît cea pomenită într-un alt hrisov, tot de la Mircea cel Bătrîn şi tot din anul 1388 (6896) mai 20, «la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia»… ? Întrebarea e căşunată de isprava lui Mircea Vodă Bătrînul, care, în acelaşi an, lună şi zi (1388 mai 20), dă>>> mai departe aici >>> […]

  2. cristi said,

    de ce oare o fi pus mircea nucetului si numele de cozia.de unde stiti ca acest udoba era ruda cu mircea fiindca sigur nu se poate sti.este posibil ca acest udoba sa fi fost un peceneg sau cuman?

  3. cristi said,

    nu stiu cum se va putea putea vreodata sti sigur originea familiei basarabilor.;(((((((

  4. Silviu Nanu said,

    din ce mai ştiu, din cele citite sau auzite, şi fără citate, Negru Vodă venea din estul ameninţat de tătari înpreună cu mai mulţi boieri de ai lui, printre care şi unul Nan. Ei ereau cumani. Că Nan Udoba (cu toba) deci vorbitorul, sfetnicul lui Mircea cel Bătrân ar fi fost un urmaş de al lui, nu poate fi tăgăduit. Poate ereau şi rude; veri, cumnaţi, sau cuscrii, că moare apărându-l pe Mircea într-o luptă cu turcii şi e înmormântat de Mircea la Mânastirea Curte de Argeş. Unde fiind copil, i-am văzut mormântul şi tatăl meu mi-a spus, că aşa cum stie de la tatăl lui şi el mai înapoi, ne-am trage din el. Singurul în viaţă care ar putea ştii ceva cred că e eminentul Neagu Djuvara, dar cred şi foarte greu de abordat. Am acte vechi de proprietăti în zona Argeş pe numele de Nan. Din fericire am reuşit în parte să le şi redobîndest. De aceea, mai ales fiiul meu e foarte interesat de obârşia lui.

  5. Silviu Nanu said,

    Că acum îmi amintesc mai departe; aşa cum ştiu din tată-n fiu, obârşia Nanilor din Muntenia, că alţii nu ereau, provenea din doi fraţi veniţi din Făgăraşi, de unde venea şi Negru Vodă, posibil şi după el, dintre care unul se stabileşte in Berevoeşti / Câmpulung şi din el se trag fraţii D. Nanu poet şi Dr. Nanu Muşcel, iar altul la Mălureni / Curtea de Argeş / Piteşti, din care se trage Nicolae Al. Nanu „conţipist” şi luptător la 48, fiul său Al. N. Nanu profesor, primar, prefect şi fondator al liceului Brătianu Piteşti şi fiul lui, tatăl meu D. Al. Nanu profesor şi scriitor folclortist. Ei se şi ţineau de „veri îndepărtaţi”. Mai în urmă de trei generaţii, ar trebui să desluşesc actele vechi in chirilice şi întinate de vreme. Mai apare un Nan, boier din Bărbăteşti / Dolj, nu departe de Cozia, ca ascendent menţionat mereu de dl. Neagu Gjuvara. De aceea îl rog pe această cale pe dl. Djuvara să ne ajute în măsura informaţiilor pe care le are, să ne aflăm trecutul ascuns din frică de imediaţii înaintaşi sau răstălmăcit de comunişti. Cu ocazia redobândiri proprietăţiilor am ajuns în posesia unor acte vechi interesante sigur şi pentu dînsul.
    Sigur că acest Nan Udoba are o legătură cu boierul Nan venit cu Negru Vodă si directă sau colaterală cu mai contemporanii Nani din Muntenia. Spre deosebire de Nan, nume cuman, Nanii din Ardeal sunt „Nani” oameni înstăriţi, naşi. De aici poate, sau de la Nanii din Muntenia, vine şi nummele de Moşneni, cum îm Moldova Răzeşi, enigmă pe care dl. Djuvara o ştie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: